Click to set custom HTML
Apariţia asociaţiei a fost generată de nevoia de a oferi un „pol de interes” la care să adere un număr cât mai mare de cercetaşi militari rezervişti, indiferent de categoria de personal de care aparţin.
ACMRR vrea să fie „obiectivul” pe care membrii asociaţiei să-l înţeleagă cu uşurinţă, să-l accepte cu dezinvoltură şi să i se poată dedica cu plăcere.
Vrem ca toţi cei care au slujit pentru perioade mai mari sau mai mici sub acelaşi drapel, să depăşească situaţia de a-şi „aminti cu nostalgie” de vremurile trecute, de „faptele de arme” care le-au marcat pentru totdeauna trecutul de „cercetaş” sau „cercetaş-paraşutist” şi să reuşească, prin activităţile noastre, să transmită noilor generaţii, cât mai mult din propria experienţă.
Principalele obiective pe care ni le-am propus urmăresc, pe de o parte, coagularea corpului cercetaşilor militari rezervişti, iar pe de altă parte, promovarea imaginii unei specialităţi militare deosebite, promovare care să aibă loc printr-o gamă diversă de mijloace, începînd cu prezentul site şi terminând cu activităţile diverse de instruire a tinerilor in tabere modulare, cu o tematică clar definită.
Dorinţa noastră este să ne menţinem conduita de liant dintre generaţiile de cercetaşi şi să promovăm colaborarea, ca parteneri egali, cu toţi cei care înţeleg că într-o dinamică normală a vieţii este bine să returnezi, într-un fel sau altul, investiţia realizată în fiecare dintre noi, de societatea pe care am slujit-o cu devotament.
Acest site se doreşte a fi mai mult decât "ceva" care ocupa timpul, se vrea un instrument care să asigure o informare cât mai variată, nu numai a cercetaşilor pensionari, ci şi a oricui este în căutarea unor informaţii utile, din cele mai variate domenii. Ne dorim ca toţi cei care accesează acest site să ne sprijine în intenţia noastră de a fi permanent în pas cu vremurile.